Optimads/Info
ROESEN
Intră în aplicație

Claude și ChatGPT.

Optimads se leagă de Claude și de ChatGPT printr-un conector. Îi dai asistentului tău acces la contul tău, iar el citește rapoartele, trackingul și profitul și poate opri, porni sau lansa campanii — mereu oprite, până le pornești tu.

≈ 4 minute Actualizat 15 oct. 2026

Ce poate face asistentul

Exact ce poți face și tu în aplicație, cu drepturile contului tău:

CiteșteFace
conturile, campaniile, seturile și reclamele, cu cifrele lor (cheltuială, vânzări, ROAS, CPA)oprește sau pornește campanii, seturi și reclame
defalcări pe vârstă, sex, plasament, zonă, oră; evoluția zi cu zi; creativele care cheltuie cel mai multschimbă bugetul zilnic
trackingul, atribuirea (de unde vin comenzile), comenzile și cumpărătorii, profitul magazinuluilansează campanii Meta noi — create oprite, cu numele și etichetele Optimads
cu Optimads Tracking: ce raportează Meta față de ce s-a măsurat în magazin, campanie cu campanie; sănătatea trackinguluicreează audiențele standard (vizitatori, coș, cumpărători, lookalike) și generează creative cu AI-ul Optimads (consumă tokeni, ca în aplicație)

Lista completă, cu fiecare unealtă și parametrii ei: Uneltele conectorului.

Lansările pleacă oprite, iar o pornire sau o mărire de buget se face doar la cererea ta clară. Nimic nu cheltuie bani fără tine.

Adresa conectorului

Aceeași adresă pentru Claude și pentru ChatGPT:

https://mcp.optimads.ai/mcp

În Claude

Ce îți trebuie
  • un plan Claude plătit (Pro, Max, Team sau Enterprise) — conectorii personalizați nu sunt pe planul gratuit
  • contul tău Optimads (emailul și parola cu care intri în aplicație)
  1. Deschide conectorii

    Pe claude.ai: Settings → Connectors → Add custom connector. În Claude Desktop și pe telefon găsești același meniu la Connectors.

  2. Lipește adresa

    Nume: Optimads. Adresa: cea de mai sus. Apasă Add.

  3. Dă-i acces

    Apasă Connect. Se deschide Optimads: intri în cont (dacă nu ești deja) și apeși Permite. Te întorci singur în Claude.

  4. Întreabă-l

    Pornește o conversație cu conectorul Optimads activ și întreabă-l orice despre campaniile tale.

În ChatGPT

  1. Deschide aplicațiile

    În ChatGPT: Settings → Apps (sau Connectors, după versiune) → Add custom MCP server.

  2. Lipește adresa

    Nume: Optimads. Adresa: cea de mai sus. Autentificare: OAuth. Salvează.

  3. Dă-i acces

    La prima folosire ChatGPT te trimite în Optimads: intri în cont și apeși Permite.

Dacă nu vezi opțiunea, contul sau spațiul tău de lucru ChatGPT nu permite aplicații personalizate — e o setare a lor, nu a noastră.

Ce să-i ceri

  • „Cum au mers campaniile mele săptămâna asta și ce ar trebui să opresc?”
  • „Pe ce vârste și plasamente irosesc buget?”
  • „Arată-mi creativele care cheltuie cel mai mult și spune-mi ce să testez în continuare.”
  • „De unde au venit comenzile luna asta și cât profit a rămas după reclame?”
  • „Pune campania X pe pauză.” · „Mărește bugetul campaniei Y la 150 lei pe zi.”
  • „Lansează o campanie de vânzări cu imaginea asta, 80 lei pe zi, pe România.” (pleacă oprită — o pornești tu)

Siguranță

  • Parola ta nu ajunge la asistent. Primește o cheie a lui, separată, pe care o poți anula.
  • La acord poți lăsa doar citirea: debifezi „Permite și acțiuni” și asistentul nu poate schimba nimic, doar citește.
  • La fiecare acțiune a asistentului (pauză, pornire, buget, lansare) primești un mesaj pe telefon, pe canalul alertelor tale.
  • Acordul se dă doar pe pagina Optimads, iar asistentul poate fi doar Claude sau ChatGPT: alte aplicații nu pot cere acces.
  • Asistentul are exact drepturile contului tău: un coleg cu acces limitat în Echipă rămâne limitat și prin asistent.
  • Pe planul Tracking asistentul doar citește reclamele; nu poate schimba sau lansa nimic.
  • Citirile nu costă nimic. Doar funcțiile care folosesc inteligența artificială a Optimads (imagini, audituri) consumă tokeni, ca în aplicație.

Cum retragi accesul

În Claude: Settings → Connectors → Optimads → Remove. În ChatGPT: Settings → Apps → Optimads → Disconnect. Cheia asistentului se anulează; la o nouă conectare dai acordul din nou.

Te-ai blocat?Scrie-ne adresa site-ului și pasul la care ai rămas. Te ajutăm noi.
contact@optimads.ai